Pentru ca procedura de vânzare să fie completă, la finalul procedurii de marcare trebuie să închidem bonul în lucru printr-o operațiune de încasare.
Stoc Manager POS ne pune la dispoziție operațiuni de încasare prin plată rapidă, plata cu calcul rest dar și încasare cu factură.
Încasare prin plată rapidă #
După ce am marcat toate produsele clientului, selectam din dreapta bonului în lucru una dintre metodele de plată rapidă: “Numerar“, “Card” sau “Credit“. Bonul se va închide automat iar lista de produse va fi golită.
Încasare prin plată cu calcul rest #
La plata cash, Stoc Manager POS poate calcula automat restul pe care trebuie să îl oferim clientului.
De exemplu, dacă acesta plătește cash cu o bancnotă de 100 RON, apăsăm butonul “TOTAL” sau tasta “F9” , introducem suma încasată și apăsăm Enter.
Încasare cu emitere de factură #
În cazul în care este necesar să eliberam o factură către cumpărător putem face acest lucru prin apăsarea butonului “FACTURA” regăsit în zona superioară ecranului. Imediat se va deschide o nouă fereastră în care putem introduce datele clientului sau selecta un cumpărător deja existent în baza de date.
După ce am completat toate datele necesare putem selecta una dintre metodele de plată: “Numerar” , “Card” sau “OP” , apoi programul va începe printarea facturii.
La introducerea Codului Fiscal, programul va face o interogare către o bază de date externă pentru a completa automat datele companiei respective.
Detalii delegat pe factură #
De asemenea, în timpul încasării cu emitere de factură, putem adaugă și alte detalii privind expediția, precum: numele delegatului, datele de identificare ale acestuia și mijlocul de transport utilizat.